Viitor pentru generații! Fonduri europene pentru tinerii cu idei

După ce România a aderat la Uniunea Europeană în 2007, în fiecare an au fost lansate diferite programe de finanțare europene şi naționale. Vestea bună este că în 2018 o să avem parte de multe fonduri europene și naționale.

Lista afacerilor care pot câştiga finanțări din bani europeni este cât se poate de lungă, astfel încât orice mic întreprinzator care are o idee de business va găsi un program în noua alocare financiară de la Bruxelles care să-i susțină dezvoltarea.

Asociația Fluturele Visător are o experiență de 5 ani de zile în administrarea și derularea de proiecte de tineret, timp în care a derulat cel puțin 20 de proiecte cu implementare locală/regională/natională, incluzând peste 500 de beneficiari direcți şi peste 2000 de beneficiari indirecți. In ultimii 2 ani de zile, Asociația Fluturele Visător a derulat in Județul Timiș activităti pentru tineri, având astfel o experiență largă în domeniu. Cu o activitate de colaborare atât cu actori din mediul public (Primăria Sannicolau Mare, Primăria Bistrița, Direcția Judeteană pentru Sport si Tineret Bacău, Consiliul Județean Constanța), cât şi cu alte organizatii din țară, Asociația Fluturele Visător coordonează o rețea de peste 100 ong-uri din țară, împreună cu care a fost implicată în ultimii ani în diverse programe și proiecte.

„Trăim într-o societate în care tehnologia pune tot mai mult stăpanire pe noi si parcă devenim tot mai instrăinați unii de alții. Ca Asociație, ne propunem să lăsăm ceva in urma noastră și ne dorim să avem un impact căt mai mare in societate. Prin intermediul acestui eveniment ne propunem să le amintim tinerilor de posibilitațile pe care le au in ceea ce privește accesarea de fonduri europene. Vrem ca ei să ințeleagă că nu sunt singuri, că sunt asociații care ii sprijină să iși puna visele pe hartie și mai apoi in practică. Chiar dacă auzim de multe ori că „tinerii din ziua de azi” sunt o generație slabă, noi credem in ei și unul din obiectivele noastre este să ii sprijinim in implementarea a cât mai multor proiecte. Dacă vrem o societate mai bună in viitor, trebuie să incepem de azi construcția ei”, a spus Ghiță Petruș- manager Asociația Fluturele Visător.

Ce oportunități ne așteaptă?

Discuţii purtate cu invitaţi din mai multe sfere de activitate : Catalin Olaru – Ofițer de Proiecte Europene din cadrul ANP Timișoara, Gheorghe Clitan- Director Departament Folosofie si Stiințe ale Comunicarii din cadrul Facultății de Științe Politice, Folosofie și Științe ale Comunicării UVT, Simona Poting-Diector Executiv al Agenției Pentru Ocuparea Forței de Muncă Timișoara, Răzvan Tamazlicariu- student care s-a dezvoltat prin poiectele europene accesate și reprezentanți ai Primăriei si Casei de Cultura Timișoara.

”Mulți tineri sunt interesați de accesarea fondurilor europene nerambursabile, dar nu știu de unde să inceapă. Dincolo de fondurile europene, există și linii de finațare locale și naționale pentru tineri. Ministerul Tineretului și Sportului organizează anual un concurs național de proiecte pentru tineret și proiecte studențești” – Laura Vidican, Direcția Județeană de Sport și Tineret.

”Penitenciarul Timișoara aplică și dezvoltă în mod constant proiecte europene pe diverse axe de finațare in colaborare cu Asociația Fluturele Visător.” – Catalin Olaru – Ofițer de Proiecte Europene din cadrul ANP Timișoara.

„AJOFM Timiș încearcă să răspundă nevoilor societății implementând proiecte cu finațare europeană care vizează creșterea ocupării forței de muncă, stimularea locurilor de muncă vacante, așadar îmbunătățirea condițiilor de viață”– Onică Adrian, consilier Agentia Forței de Muncă Timiș.

,,A fost primul pas spre schimbare când am luat contact cu Asociația Fluturele Visător. Orizonturile mi s-au deschis și am văzut multe oportunități de dezvoltare”- Răzvan Tamazlicariu, student care s-a dezvoltat prin intermediul poiectele europene.

 

 

Please follow and like us:

No Comments, Be The First!

Lasă un răspuns